Program:
Luni - Vineri
9am - 9pm
Sâmbătă:
9am - 3pm
Duminică:
închis
0740 765 262
0376 509 458
Am o urgență
Astăzi, la aproape doi ani de la instalarea pandemiei riscurile pe care le ai făcând vizite la stomatolog sunt egale cu zero. Noi, clinica DentalCare Sîrbu am ales să vorbim despre vizitele la dentist în pandemie, știind cât e de importantă sănătatea pacienților noștri.
Situația sănătății orale a fost la limitele dezastrului în 2020. Astfel că multe boli gingivale, dar și carii au luat naștere.
Cele două luni de izolare cu restricțiile care s-au impus pe atunci, au contribuit la aceste rezultate. Pacienții nu mai puneau preț pe vizitele la dentist în pandemie și mergeau doar în caz de durere severă. Acest fapt a dus la carii avansate chiar până la extracții în unele cazuri.
Adolescenții au intrat și ei în rândul pacienților datorită problemelor dentare după ieșirea din izolare. Dat fiind faptul că nu au mers la școală și-au schimbat regimul alimentar într-unul mai permisiv. Snacks-urile sau dulciurile consumate au atacat smalțul dentar și au apărut complicații.
Una peste alta, revenirea la o rutină zilnică de îngrijire orală este foarte importantă. Astfel că adulții sunt sfătuiți să o respecte, dar și copiii să le preia exemplul.
Înțelegem că perioada pe care o traversăm este mai dificilă. Prin urmare, oamenii au tendința de a consuma mai multe gustări între mese. Totuși, un sfat este întotdeauna binevenit: periază-ți dinții de 2 ori/zi.
Dacă te gândești la consecințele datorate neglijenței, vei fi motivat să le previi.
Perioadele de stres favorizează scrâșnirea dinților, numită bruxism.
Dacă te regăsești în această problemă nu e motiv de îngrijorare – există soluții.
Medicii noștri specializați de la DentalCare Sîrbu te pot ajuta printr-un plan de tratament optim pentru tine.
Dacă dorești mai multe detalii, citește și articolul despre Bruxism.
Folosită zilnic, aceasta are o importanță semnificativă: îndepărtează eficient bacteriile din zonele imposibil de atins cu periuța de dinți.
Periuța de dinți trebuie menținută în condiții de igienă. Aceasta înseamnă că e indicat să o schimbi dacă ai folosit-o având simptome de Covid-19.
Este de apreciat dacă ai un stil alimentar sănătos care include fructe sau sucuri naturale, însă atenție că acidul din ele atacă smalțul dentar. Smalțul este substanța care nu se mai regenerează.
Pentru mai multe detalii, citește articolul despre Smalțul dentar.
Dacă ai nevoie de o programare, poți lua cu încredere legătura cu noi la numerele de telefon sau pe Facebook, Instagram și LinkedIn.
De asemenea îți poți face o programare și pe site.
DentalCare Sîrbu – Împreună creăm un zâmbet de milioane.